Vorbind la o conferinţă de presă, oficialul ungar a spus că Weber ''a jignit poporul ungar de mai multe ori în ultimele luni'', iar Timmermans a spus ''constant minciuni despre Ungaria'' în timpul campaniei pentru alegerile europarlamentare.
Weber, aminteşte Zoltan Kovacs, a afirmat în timpul acestei campanii că nu doreşte să fie sprijinit de partidul premierului ungar Viktor Orban, Fidesz, suspendat din Partidul Popular European (PPE) din cauza criticilor instituţiilor europene faţă de situaţia statului de drept în Ungaria.
Cât despre Timmermans, acesta a spus ''câteva pagini de minciuni'' despre Ungaria în chestiuni precum libertatea presei, statul de drept şi antisemitismul, adaugă Zoltan Kovacs.
Guvernul de la Budapesta, a precizat oficialul ungar, va sprijini pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene numai un candidat care va respecta statele membre ale UE, care nu va folosi standarde duble, va încerca să oprească migraţia ilegală şi va apăra valorile creştine ale Europei.