Guvernul a renunțat la salariul minim diferențiat pentru angajații cu vechime de peste 15 ani, după ce angajatorii au amenințat că-i vor înlocui cu angajați mai tineri în cazul în care vor fi obligați să le plătească mai mulți bani.
Din proiectul de Hotărâre de Guvern înregistrat marți la Consiliul Economic și Social (CES), care ar putea fi aprobat în ședința de vineri, lipsește orice referire la angajații cu vechime mai mare de 15 ani.
Inițial, Guvernul anunțase că toți angajații cu vechime de minim 15 ani nu vor mai putea fi plătiți sub salariul brut de 2.350 lei. Angajatorii au protestat legat de acest aspect și au amenințat cu concedieri.
Patronii: Angajații cu 15 ani vechime vor fi CONCEDIAȚI. Noul ministru al Muncii, răspuns stupefiant
Noul ministru al Muncii, Marius Budăi a declarat recent că rămâne în analiză propunerea patronatelor de a renunța la majorarea salariului minim pentru angajații cu vechime.
Acum, Guvernul PSD-ALDE pare să fi dat înapoi și a renunțat cu totul la promisiunea pentru angajații seniori. Aceștia vor primi de la 1 ianuarie un salariu minim brut de 2.050 lei, ca toți ceilalți angajați.
Rămân „favorizați" doar angajații cu studii superioare și vechime de minim un an– aceștia vor primi minim 2.350 lei de la 1 ianuarie.
Documentul care va intra în ședința de guvern de vineri poate fi văzut AICI