Sursele menţionate au precizat că ALDE va avea trei sau patru ministere, cel mai probabil trei ministere pline şi un ministru delegat.
De asemenea, potrivit surselor citate, se va încerca faptul ca viitorul Guvern să fie format din oameni noi, care nu au mai făcut parte din Cabinete anterioare.
Lista provizorie cu numele miniştrilor există deja, dar aceştia încă nu au fost contactaţi pentru a li se propune ocuparea portofoliilor, întrucât se aşteaptă desemnarea oficială, au mai spus sursele menţionate.
Totodată, sursele citate de Mediafax au arătat că PSD şi ALDE nu îşi doresc să se ajungă la CCR pentru un prezumtiv conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi şeful statului întrucât ''s-ar întâzia foarte mult'' cu validarea Guvernului.