Documentul prevede sancțiuni țintite pentru cei care refuză vaccinarea copiilor lor, sancțiuni care vor fi aplicate de fiecare dată când comisiile teritoriale de vaccinare le pun în vedere părinților obligațiile pe care le au la acest capitol. Totuși, înscrierea la școală a celor nevaccinați va fi posibilă.
Proiectul de lege privind organizarea și finanțarea activității de vaccinare a populației în România a fost adoptat de Executiv, scrie avocatnet.ro
Pentru a se aplica, actul trebuie să fie votat și de Parlament şi promulgat de președintele statului și publicat în Monitorul Oficial.
"Vaccinarea copiilor, cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Național de Vaccinare, aprobat prin Ordin al Ministrului Sănătății, precum și cu cele administrate în situații epidemiologice speciale întregii populații ori unor grupuri de populație este obligatorie", scrie în forma proiectului votată ieri de Executiv.
Copiii nevaccinați vor fi luați în evidențele comisiilor teritoriale de vaccinare. Drept urmare, părinții lor vor fi chemați o dată la trei luni pentru a fi convinși să accepte planul de recuperare a vaccinării. Practic, pentru copiii care sunt deja la școală, părinții vor trebui să accepte într-un final planul de recuperare. Altfel, ei vor risca să fie amendați, potrivit proiectului, cu sume între 5.000 și 10.000 de lei.
"Părinții și celelalte persoane responsabile de creșterea și educarea copilului au următoarele obligații: a) să asigure prezentarea copilului la medicul de familie/furnizorul de servicii medicale pentru realizarea vaccinărilor complete corespunzătoare vârstei în cazul vaccinărilor obligatorii; b) să se prezinte în cazul în care sunt convocați de Comisia Județeană de Vaccinare sau a cea a Municipiului București", se arată în document.