”Am mai spus-o şi o repet: Guvernul susţine legea graţierii în forma propusă iniţial. Amendamentele adoptate astăzi de Comisia Juridică a Senatului, referitor la graţierea faptelor de corupţie, nu au susţinerea Executivului”, a scris premierul Sorin Grindeanu pe Facebook, scrie Mediafax.
Comisia juridică din Senat a votat, miercuri, un amendament la Legea graţierii, potrivit căruia persoanele condamnate pentru luare sau dare de mită şi trafic sau cumpărare de influenţă vor fi graţiate, senatorul PMP Traian Băsescu pledând pentru un vot favorabil.
Reprezentantul PNL, senatorul Daniel Fenechiu, a precizat că liberalii nu vor susţine un amendament privind graţierea niciunei fapte de corupţie. O poziţie similară a avut şi reprezentantul USR, George Dircă.
Supus la vot, amendamentul a fost aprobat cu cinci voturi ”pentru” şi trei ”împotrivă”, respectiv cei din PNL, USR şi UDMR.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Suceava, că este neplăcut surprins de decizia din Comisia Juridică.