Documentul este pfromovat de mai mulți parlamentari care spun că funcţionarii sunt înlocuiţi pe criterii politice, iar celor mai în vârstă le este greu să-şi găsească un alt loc de muncă. Analiştii atrag însă atenţia că aplicarea măsurii ar putea însemna tocmai protejarea clientelei politice din instituţiile statului, transmite Digi24.
Proiectul prevede că posturile funcţionarilor publici care mai au trei ani până la pensie nu pot fi restructurate. Pentru asta, ei trebuie să aibă calificativul profesional „foarte bine” în ultimii cinci ani şi o experienţă minimă de zece ani în instituţiile publice. Iniţiatorii legii spun că vor să îi protejeze pe funcţionari de epurările politice, mai cu seamă că mulţi dintre cei eliberaţi din funcţie nu mai au unde să se angajeze.