Însă, o dată cu... maturizarea, fiecare femeie are mai multă încredere în sine, conștientizează mai bine ceea ce se întâmplă în jurul ei, are mai multă experienţă. Însă, numeroase femei care se maturizează, îşi continuă viaţa ca la 20 de ani.
Iată ce nu ar trebui să faci niciodată după ce te maturizezi:
1. Să renunți la sport. Indiferent cât de multă sau de puțină mișcare ați practicat în anii tinereții, acum e mai important ca oricând să faceți sport. Exercițiile fizice sunt vitale pentru sănătatea și calitatea vieții voastre.
2. Să te blochezi într-o rutină. Multe femei au tendința să facă mereu aceleași lucruri pe care le făceau și în urmă cu zece ani: de pildă, își cumpără același tip de haine, sau se machiază la fel de strident. Nu spune nimeni că după o anumită vârstă trebuie să vă transformați în călugărițe, dar nu cred că un tricou tăiat deasupra buricului, sau un smokie eyes în culori intense ar mai fi la fel de potrivite. Puteți, totuși, să purtați haine tinerești în continuare (dar nu deplasate), iar machiajul trebuie să vă pună în evidență frumusețea naturală.
3. Să nu acorzi importanță inimii. Și aici nu ne referim la problemele sentimentale, deși nici acestea nu trebuie neglijate. După 50 de ani, crește alarmant riscul de apariție a hipertensiunii arteriale, chiar și în cazul persoanelor care nu au avut niciun fel de probleme. Deci, chiar dacă vă simțiți 100% sănătoase, este esențial să faceți controale medicale regulate, care să evidențieze valorile colesterolului, ale tensiunii arteriale sau nivelul zahărului în sânge.
4. Să nu te mai îngrijeşti suficient. Odată cu înaintarea în vârstă, se instalează o stare de oboseală fizică și psihică, o tendință de a renunța la anumite plăceri ale vieții. Multe femei cred că sunt considerate prea bătrâne și neatractive ca să mai merite să investească timp și efort în propria imagine, uitând, însă, de respectul de sine. Mai mult, familiaritatea care se instalează în relația conjugală le face să aibă un aspect neglijent, mai ales când stau în casă, oferindu-le soțului sau copiilor o imagine tristă, care nu face bine nimănui. Orice vârstă ați avea, nu uitați că sunteți, înainte de toate, femei și nu trebuie să renunțați niciodată la cochetărie!
5. Să nu mănânci ceea ce trebuie. Acest capitol este la fel de important ca și practicarea mișcării fizice. Poate că în tinerețe, organismul era capabil să treacă mai ușor peste excesele culinare, însă acum, acestea pot duce la boli grave. La vârsta maturității, mai mult ca oricând, trebuie să aveți o dietă echilibrată, bogată în legume și nutrienți esențiali.