Un tânăr de 35 de ani, din Iaşi, a umilit în instanţă Poliţia Rutieră după ce a scăpat de o amendă consistentă, şi şi-a primit permisul de conducere înapoi, profitând de o greşeală banală.
Mihai Ciobanu a dat în judecată Poliţia după ce i s-a ridicat permisul şi după ce a primit o amendă de 1.300 de lei, pentru conducere cu viteză în localitate.
Atunci când a mers să-şi plătească amenda, a descoperit că agentul rutier care îi aplicase sancţiunea trecuse o cifră în plus la CNP-ul său. Din acest motiv, şoferul a cerut judecătorilor anularea sancţiunii, şi a avut câştig de cauză.
Potrivit actelor depuse în instanţă de ieşeanul Mihai Ciobanu, acesta a fost sancţionat contravenţional pentru o abatere rutieră din data de 31 mai. Atunci, aproape de miezul nopţii, ieşeanul de 35 de ani se deplasa cu un vehicul marca BMW pe direcţia Iaşi - Podu Iloaiei. Alături de el, în maşină se mai aflau şi alte persoane.
„Înainte de localitatea Leţcani, deplasându-mă în spatele unui alt autovehicul al cărui număr de înmatriculare nu îl reţin, am observat în oglinda retrovizoare un autovehicul deplasându-se cu viteză, alternând faza lungă a farurilor cu cea scurtă. Atât eu, cât şi şoferul maşinii din faţă am trecut pe prima bandă de circulaţie, pentru a permite celui de-al treilea să treacă în faţă. Aproape de ieşirea din localitatea Leţcani ambii şoferi am fost opriţi pe partea dreaptă de către un lucrător al Poliţiei care se afla în maşina care ne devansase", a precizat în acţiunea depusă la Judecătorie Mihai Ciobanu.
Acesta a mai arătat că unul dintre agenţii de poliţie i-a spus că se deplasa cu 110 kilometri pe oră în localitate. Deşi a negat că ar fi avut această viteză în localitate, Ciobanu a primit o amendă contravenţională de 1.305 lei şi i s-a reţinut permisul de conducere. Ieşeanul a refuzat să semneze procesul verbal întocmit de agentul de poliţie, iar acesta nu ar fi solicitat vreunui alt pasager să semneze în calitate de martor.