Fostul internaţional îl consideră pregătit de un nou pas pe Hagi Jr şi nu exclude varianta de a fi vândut chiar în perioada de transferuri din vară. Ianis Hagi a fost răscumpărat de Viitorul de la Fiorentina, în iarnă, pentru două milioane de euro.
"Ianis Hagi e de vânzare şi acum, şi în vară. Depinde de el. Eu şi el avem un singur gând. Oricine, că e la noi sau în altă parte, trebuie să joace. Trebuie să fie în lotul acela care luptă să joace. Nu pot să exclud nimic, nu ştii ce se întâmplă", a spus Gică Hagi.
Ianis Hagi a revenit în iarnă la Viitorul de la Fiorentina. Până acum, el a strâns şase meciuri, a marcat două goluri şi a dat două pase de gol. 750.000 de euro este cota de piaţă a lui Ianis Hagi, conform Transfermarkt.de.
Gheorghe Hagi: Ianis are o inteligenţă în joc şi o personalitate ieşite din comun
Managerul tehnic al echipei Viitorul, Gheorghe Hagi, a mărturisit, luni, că are mare încredere în fiul său Ianis, de la care se aşteaptă să aibă evoluţii din ce în ce mai bune.
Fostul internaţional a făcut o comparaţie între el însuşi şi fiul său, precizând că nici el nu a fost o certitudine până la 19 ani, vârsta pe care Ianis Hagi o are în prezent.
"Ianis are o inteligenţă în joc şi o personalitate ieşite din comun, de top. El s-a dezvoltat biologic. Luaţi poza mea de la 16-17 ani şi o să vedeţi că l-am făcut eu. Când a trecut vârsta, s-a făcut mai puternic. Când eu aveam 19-20 de ani, lumea îşi punea întrebări. După 20 de ani, lumea nu-şi mai punea întrebări. Unii jucători se dezvoltă fizic mai târziu. De când a plecat de la noi şi s-a întors de la Fiorentina, Ianis a crescut patru centimetri. Avea 1.80 metri, acum are 1.84", a spus Gheorghe Hagi, la Telekom Sport.
Potrivit Mediafax, Ianis Hagi a revenit, în iarnă, la Viitorul de la Fiorentina, iar până acum a jucat în şase meciuri şi a reuşit să înscrie două goluri şi să dea trei pase decisive. În perioada de un an şi jumătate petrecută în Italia, mijlocaşul ofensiv a jucat doar 48 de minute pentru echipa de seniori a clubului toscan, pe parcursul a două partide.