De asemenea, instituția este obligată să-i plătească artistului o sumă aproape de șapte ori mai mare decât valoarea amenzii inițiale, scrie presa locală.
"Soluția pe scurt:
Admite plângerea contravenţională formulată de petentul G. G.-E., în contradictoriu cu intimata M. A. I. – J. R. – G. D. J. M. „Ş. C.-P.” C.-N. Admite cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de A. E. Î. I. în interesul petentului.
Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria GJCJ nr. 1001379/08.08.2023. Obligă intimata să achite petentului suma de 6.778,75 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată azi, 08 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Document: Hotarâre 25/2025 08.01.2025", informează portalul instanțelor.
Gheboasa a fost amendat în vara lui 2023 în urma concertului de la festivalul Untold.
"În data de 6 august a.c., ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la concertul susţinut de trapperul Gheboasă, în timpul căruia acesta a avut versuri vulgare şi rasiste, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca s-a autosesizat şi a luat decizia de a analiza suportul optic pe care l-a avut la dispoziţie.