Potrivit sursei citate, de această măsură ar putea beneficia 40.000 de muncitori sezonieri din sectorul agricol care ar putea să intre în ţară în luna aprilie a acestui an şi alți 40.000 în luna mai. Muncitorii sezonieri ar trebui să călătorească mai degrabă cu avionul decât cu autobuzul, pentru a se proteja de riscul infecţiei cu coronavirus.
De asemenea, aceștia vor trebui să îndeplinească o serie de condiţii, printre care să fie supuşi unui examen medical, să păstreze distanţa socială între ei în timpul lucrului, în timp ce spaţiile de cazare vor trebui să cuprindă doar jumătate din numărul obişnuit de persoane.
Totodată, autoritățile germane au anunțat că vor încerca să atragă un număr suplimentar de 10.000 de persoane din Germania care să vină să lucreze în ferme, inclusiv şomeri, studenţi, solicitanţi de azil şi persoane aflate în şomaj temporar.
Germania primeşte în fiecare an aproximativ 300.000 de lucrători sezonieri din străinătate pentru sectorul său agricol, majoritatea venind din România şi Polonia, potrivit datelor principalului sindicat agricol din Germania, DBV.