Cancelarul german Olaf Scholz a declarat miercuri în fața parlamentarilor din Berlin că este dispus să discute cu președintele rus Vladimir Putin despre instaurarea unei „păci juste” în Ucraina.
Scholz a declarat că va vorbi cu Putin „dacă i se va cere”, dar a subliniat că nicio decizie nu va fi luată fără contribuția Ucrainei sau a altor aliați occidentali, relatează The Kyiv Independent, potrivit Mediafax.
În ultimele săptămâni, presa germană a scris despre deschiderea crescută din partea lui Scholz de a discuta cu Putin despre o încetare a războiului din Ucraina. Cei doi lideri nu au mai vorbit din decembrie 2022, același an în care liderii SUA, Franței și Regatului Unit au avut ultimul contact direct.
La începutul lunii octombrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susținut că Moscova nu a primit o propunere de discuție între Scholz și Putin. Declarația a venit la două zile după ce ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a declarat că Putin nu este dispus să discute cu Scholz despre medierea păcii în Ucraina.
„El refuză să accepte pacea și trimite în fiecare zi un alt semnal în favoarea războiului și a distrugerii. În aceste zile, el nu mai este pregătit nici măcar să vorbească cu (Scholz) la telefon”, a declarat ministrul german de externe.
Nu este clar dacă au avut loc evoluții cu privire la o potențială conversație între Scholz și Putin, de la comentariile lui Baerbock și Peskov.
Context dificil pentru Ucraina
Statele Occidentale sunt „obosite” în sprijinul lor pentru Ucraina și speră din ce în ce mai mult într-o formă de „soluționare” a conflictului, a avertizat ministrul de Externe al Finlandei, Elina Valtonen, care și-a îndemnat colegii din statele Occidentale să își dubleze eforturile pentru a ajuta Kievul, scrie Financial Times.