Diploma de Bacalaureat a lui George Simion arată note precum 10 la proba orală la Limba și Literatura Română, tot 10 la proba orală la Limba Franceză, în timp ce la probele scrise are următoarele note: Limba și Literatura Română, nota 9, la Istoria Românilor nota 9.55, iar la Limba Engleză, nota 9.60. La Educație Fizică, liderul AUR a primit nota tot 10.
"Am avut media 9,69 la examenul de Bacalaureat și nu am nicio problemă în a arăta acest lucru publicului. Diploma mea de bacalaureat este reală și, spre deosebire de alții, eu nu am nicio problemă să vorbesc despre asta.
În schimb, Premierului României, Marcel Ciolacu, a evitat constant să prezinte diploma și, deși a avut multe ocazii să clarifice situația, a refuzat să o facă, alimentând suspiciuni și speculații.
(...) Nu mă ascund în spatele unor diplome sau realizări inventate, pentru că știu ce înseamnă să muncești pentru succes. Nu ar trebui să fie o rușine să arăți ce ai realizat, dar se pare că unii preferă să ascundă sau să omită adevărul.
O Românie puternică începe cu lideri care își asumă trecutul și care pot arăta că au câștigat respectul și încrederea prin muncă, nu prin minciuni sau trucuri.
Marcel Ciolacu, tu când ne arăți diploma de Bacalaureat?", a scris Simion pe pagina sa de internet.