GDPR, noul regulament UE privind protecţia datelor cu caracter personal (GDPR - General Data Protection Regulation) va intra in vigoare la data de 25 mai 2018 si va impune o serie de reguli şi companiilor din România care prelucreaza date cu caracter personal, printre care se numără şi brokerii de asigurare.
Dacă datele tale personale, inclusi numărul de telefon, sunt stocate fără acordul tău în baza de date a unui broker de asigurare, firma este pasibilă de o amendă dură după regulamentul GDPR.
Regulile sunt stricte, iar în situaţia constatării unei breşe în protecţia datelor sau neconformitatea cu GDPR poate fi extrem de costisitoare. Amenzile pentru încălcarea regulilor vor fi foarte mari, pedeapsa maximă fiind de 20 de milioane de euro sau 4% din cifra de afaceri anuală.
Vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), responsabil de sectorul asigurărilor, Cornel Coca Constantinescu, spune că intermediarii şi societăţile de asigurare vor trebui să implementeze modificări la nivel organizaţional şi operaţional şi să îşi regândească strategia, ca urmare a implementării GDPR.
"Din toamnă vom acorda o atenţie şi mai mare protecţiei consumatorilor, în lumina noii directive IDD, cu referire la respectarea regulilor de conduită, a modului de interacţiune cu consumatorul, în principal prin informarea corectă şi completă a clienţilor şi desfăşurarea activităţii în mod onest, corect şi profesionist, existenţa unor agenţi sau intermediari cu nivel ridicat de pregătire profesională şi competenţă, cerinţe mai ridicate de transparenţă cu privire la informarea clienţilor, asupra existenţei unor conflicte de interese sau modul de acordare a stimulentelor. Sunt convins că aplicarea IDD va aduce pe termen lung deopotrivă asiguraţilor, intermediarilor, dar şi asigurătorilor beneficii şi va contribui la dezvoltarea pieţei, prin promovarea mai transparentă a produselor de asigurare, în special a celor de viaţă", a afirmat, luni, Cornel Coca Constantinescu.