Erdogan, a pledat din nou pentru sporirea prerorgativelor prezidențiale și instaurarea unui sistem prezidenţial în Turcia, însă a oferit un exemplu greşit, cel din Marea Britanie, care este monarhie şi democraţie parlamentară, relatează AFP, preluată de Mediafax.
Acuzat frecvent de tendinţe autoritariste, Erdogan a încercat să respingă criticile privind consolidarea sistemului prezidenţial turc.
„Din punctul meu de vedere, Marea Britanie este un sistem semiprezidenţial. Elementul dominant este regina", a spus Erdogan.
Marea Britanie, monarhie constituţională, are un sistem parlamentar, puterea executivă fiind deţinută de premier (regele/regina având rol onorific).
„O nouă Constituţie este necesară în Turcia. Trebuie abolit un sistem în care viaţa politică este administrată prin prea mult canale", a insistat Erdogan, care, după ce a fost premier al Turciei 11 ani, a devenit anul trecut preşedinte.