Decizia Ministerului de Finanțe de a menține cursul de schimb artificial de 4,73 lei/euro, anul viitor, în loc de 4,5 lei/euro cât ar fi fost conform Codului Fiscal, riscă să declanșeze o procedură de încălcarea tratatului de aderare din partea Comisiei Europene, dar și acțiuni în justiție ale cetățenilor, consideră specialiștii în taxare, scrie Capital.ro
În urmă cu o săptămână, guvernul a publicat o ordonanță de urgență prin care a modificat Codul Fiscal ca să mențină cursul de schimb foarte mare pentru calculul accizelor.
Decizia a fost ca, în 2015, să rămână valabilă rata de 4,73 lei/euro, în loc de 4,5 lei/euro, cât ar fi fost conform formulei de calcul inventate în 2013 de Ministerul de Finanțe pentru a maximiza încasările bugetare.
Într-o postare pe blogul său, fostul președinte al Fiscului, Sebastian Bodu, prezintă argumentele pe baza cărora Comisia Europeană ar putea declanșa procedura și precizează că a transmis materialul spre analiză forului european. Mai multe...