„Eu am aflat de această situație... în sensul că persoana respectivă (n.r.: Godei) se ocupă de acest domeniu extrem de sensibil în care eu nu aș intra, cu toată pregătirea pe care o am, pentru că este destinat persoanelor care au studii în domeniul social. Ar trebui să fie schimbată legislația, să nu mai fie acceptate persoane nespecializate. Aș fi avut o teamă să încep o astfel de activitate. Este ceva foarte greu, eu nici acum, cu experianța pe care o am de la Primăria Capitalei și de la minister, nu aș putea să intru în acest domeniu.
Am aflat când au apărut articole în Buletin de București. În februarie 2023. Am fost și eu în presă, dar eu am avut parte de o campanie negativă nedreaptă din partea acestei instituții de presă. Sincer, prima dată am pus la îndoială ceea ce se scrie, având în vedere experiența mea cu acest site. Am primit un mesaj în care mi s-a solicitat un punct de vedere, dacă eu știu că doamna Enache este în asociație, era consiliera mea. Am chemat-o pe Ligia Enache și am întrebat-o dacă este adevărat sau dacă e fake news. Ea mi-a spus că a fost la început, când a fost înființată asociația, dar s-a retras”, a spus Gabriela Firea, la Realitatea PLUS.
Gabriela Firea: „Am ajuns să părăsesc ministerul nu pentru greșeala mea”
„I-am reproșat Ligiei că nu mi-a spus. Sunt convinsă că regretă, dar e prea târziu. Am ajuns să părăsesc ministerul nu pentru greșeala mea, ci pentru faptul că un om apropiat mie a lucrat acolo”, a spus Gabriela Firea.
Întrebată despre Godei, cum a ajus să lucreze la cabinetul de senator, aceasta arăspuns: „Eu am spus atunci, pentru că toate burtierele titrau: „Godei, nepotul lui Pandele”, „Godei, șoferul lui Firea”. Nu a fost șoferul meu, eu am același șofer de peste 15 ani. Nu este nepotul lui Florin. În 2012, când am candidat, au venit mai mulți tineri și, ulterior, când era președinte de partid Victor Ponta, a rămas în echipa tehnică. Nu utiliza mașina Senatului. Puține perioade au fost cu 8 ore, majoritatea erau cu 4 ore. Noi am încetat activitatea ulterior”. (...)
Gabriela Firea: „Regret că nu m-am dus personal să verific”
„Regret și îmi pare rău că nu i-am spus lui Florentin de acel articol. Știam că el nu are atribuții, pentru că nu acreditează. Dar trebuia să fiu puțin mai curioasă și îmi reproșez acest lucru. Pe mine m-a destabilizat faptul că vine din partea acestui ziar și am zis că au început atacurile, pentru că ei îl suțin pe Nicușor Dan. Mi-am reproșat că am fost orbită de supărarea pe acest site și nu m-am dus mai departe. Ligia mi-a arătat acele comunicate și am văzut că aveau nevoie de bănci, produse alimentare, nu se vorbea despre rele tratamente. Regret că nu m-am dus peronal să verific”.
Referiror la faptul că azilul din Ilfov este la mică distanță de locuința lor, Gabriela Firea a spus: „Este cam la un kilometru și ceva de locuința noastră. Am vrut să văd unde se află.
Eu nu sunt instanță, Dumnezeu ne știe păcatele de pe pământ, iar justiția încălcările din punct de vedere al legii. Ancheta va dovedi gradul de vinovăție, greșeala este individuală.
Mă consider mai mult naivă, pentru că eu am încredere în oameni și în capacitatea lor de a nu face rău”, a spus Gabriela Firea.
Nicio anchetă nu-i vizează până în prezent
„Pe data de 4 se împlinesc 4 luni de la acest scandal. Am citit în presă și am ascultat avocați, au fost chemați zeci de martori pentru declarații. Controalele s-au extins la solicitarea premierului. Nu am fost solicitați cu declarații. Dacă eram, cu siguranță mergeam să explicăm lipsa noastră de implicare”, a mai spus fostul ministru.
Firea: „A fost un LINȘAJ”
În ceea ce privește demisia de la ministerul Familiei, Gabriela Firea a explicat de ce s-a retras: „Din motivele din care am intrat în politică. Am intrat în politică pentru că am considerat că am ceva de spus, să văd cu ce pot să mă implic concret, nu doar să critic. A fost o presine uriașă. Dl ministru Budăi își dăduse demisia. Acuzații peste acuzații, nu mai era un aer de respirat la Guvern. Premierul era întrebat permanent de demisia mea. A fost un linșaj fără a avea o bază reală. M-am retras nefiind vinovată administrativ”.
Întrebată dacă a fost o acțiune împotriva familiei Pandele-Firea, aceasta a spus: categoric.