"Primele șase luni ale acestui an au adus cea mai mare creștere de prețuri din ultimii 13 ani! Și, din nefericire, nu există niciun semn că această spirală ucigătoare a scumpirilor se va opri. Dimpotrivă! Somām guvernul și pe liderii coaliției PNL-USRPLUS-UDMR să coboare în lumea reală. Să dea dovadă de măcar o fărâmă de umanitate și să ia decizii de urgență prin care să-i ajute pe cei care nu mai pot/nu vor mai putea să facă față scumpirilor. Este necesară adoptarea legii consumatorului vulnerabil. PSD a avertizat că liberalizarea pieței energiei, fără pregătirile necesare, naște monștri. Am avut dreptate, încă o dată!", spune Firea, într-o postare pe Facebook.
Potrivit fostului edil al Capitalei, prețurile cresc "nestăvilit și mușcă nemilos din puterea de cumpărare, urmarea sarabandei de scumpiri din zona utilităților esențiale: energie electrică, gaz, combustibil". Parlamentarul social-democrat susține, în context, că ceea ce se întâmplă acum arată, de fapt, "cât de toxică, nocivă și ticăloasă este actuala guvernare".
"A liberalizat piața energiei cu justificarea că astfel prețurile vor scădea și acum, când românii se sufocă sub impactul scumpirilor, explică, cu un inegalabil cinism, că România are ”printre cele mai mici prețuri din Europa” la energia electrică, fără să scoată un sunet că are și cele mai mici salarii din Europa. Deja, pe piața liberă, prețurile energiei electrice doboară record după record! În luna iulie prețul mediu pe piața spot a fost de 462 de lei/MWh, DE DOUĂ ORI ȘI JUMĂTATE mai MARE decât acum un an și cel mai mare preț lunar înregistrat vreodată. Iar Enel și-a notificat deja clienții că din septembrie va aplica o nouă majorare de 21% la energia electrică", afirmă Gabriela Firea.
Prim-vicepreședintele PSD nu se oprește însă aici. Gabriela Firea consideră că "se impun decizii rapid", dând ca exemplu în acest sens adoptarea, promulgarea și aplicarea "urgentă" a legii consumatorului vulnerabil, "nu din toamna anului viitor, așa cum vrea guvernul".
"Altfel, la iarnă, milioane de români care trăiesc din salariul sau pensia minimă pe economie vor ajunge în situații dramatice - ori să înghețe în case, ori să consume, să fie debranșați și să fie aruncați în stradă pentru neplată", arată social-democratul.
Ea a dat încă două exemple pentru ceea ce numește Firea "dezastruoasa ”liberalizare” a prețurilor dar și a nepăsării guvernării liberale față de viața oamenilor", respectiv creșterea prețurilor la călătoriile cu transportul în comun, în Capitală, dar și faptul că "în Buzău, apa e mai scumpă decât lapteleȚ.
"Micii producători sunt siliți să vândă laptele produs de animalele din gospodărie, la prețuri de nimic – 50 de bani – max. 1 leu. Iar în super-market se vinde de 15 ori mai scump, după ce a fost procesat pentru smântână, unt, iaurt. Efectiv, micii producători români sunt lăsați să moară, de un stat liberal de-o indiferență criminală, după cum o arată și cazul cultivatorilor de castraveți, care s-au văzut siliți să-și îngroape recolta pentru că nu le-o cumpăra nimeni și nici n-o puteau arunca pe câmp că erau amendați", conchide Gabriela Firea.