„Noi am formulat clar faptul că PSD nu e mantaua de vreme rea și nici umbrela PNL sau a USR sau a altcuiva, suntem partidul care a câștigat alegerile și a fost trimis neconstituțional în Opoziție. S-a văzut ce a însemnat guvernarea formată din PNL, USR și UDMR, și-au atins pragul de incompetență.
Acum tot ei, un partid care a pierdut alegerile, mă refer la PNL, pun condiții. Sunt ei în măsură acum, în acest tablou tragic, să mai pună condiții?! Avem nevoie de un guvern responsabil care să ia decizii urgente. Acest balet ridicol cine să fie ministru și cine nu mi se pare chiar cinic”, a declarat Gabriela Firea, luni seară, la un post TV, și a adăugat că este nevoie de un „guvern de specialiști care să obțină o majoritatea câteva luni în Parlamentul României”.
„Suntem într-o criză politică serioasă. Criza sanitară e îngrozitoare, și doar cei de la Putere nu realizează în ce colaps ne aflăm. În ce privește economia, am senzația că cei care se agață de scaunele guvernamentale acum chiar sunt iraționali, mă refer la creșterile explozive de prețuri la energie și gaze. Au arătat că nu au soluții!”, a concluzionat Gabriela Firea.