Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților BERCA GABRIEL și BANU MIHAI, senator, respectiv deputat în Parlamentul României, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, inculpatul Berca Gabriel, prin intermediul inculpatului Banu Mihai, a pretins și primit, atât pentru sine cât și pentru partidul din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranșe, suma totală de 185.000 euro pentru ca, în calitate de senator în Parlamentul României și președinte al organizației județene Bacău a unui partid politic, să-și folosească influența personală pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului Bacău.
Suma de bani respectivă era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcție, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri, în beneficiul unității administrativ-teritoriale.
În aceeași perioadă și în același scop, inculpatul Banu Mihai, a pretins și primit, în mai multe tranșe, de la același om de afaceri, suma de 220.000 euro, atât pentru sine, cât și pentru inculpatul Berca Gabriel și pentru partidul din care făceau parte.
Anchetatorii au trimis dosarul la Curtea de Apel Bacău, cerând instanţei să menţină măsurile preventive dispuse, respectiv arestul preventiv în cazul foştilor parlamentari Berca şi Banu şi controlul judiciar în cazul lui Lucian Banu. Potrivit anchetatorilor, Gabriel Berca, la data faptelor senator şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a Partidului Democrat Liberal, ar fi primit 185.000 de euro de la omul de afaceri Viorel Rusu, care avea un contract cu Primăria comunei Ardeoani, judeţul Bacău, iar instituţia trebuia să achite lucrările de construcţie, în valoare de aproximativ 5,6 milioane de lei, executate de firma omului de afaceri.
Faptele ar fi fost comise în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, iar fostul senator Gabriel Berca, prin intermediul fostului deputat Mihai Banu, ar fi pretins şi primit banii atât pentru sine cât şi pentru partidul din care făcea parte, de la omul de afaceri, pentru a-şi folosi influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului, în vederea alocării unei sume de bani către Primăria Ardeoani.
"Suma de bani respectivă era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcţie, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri, în beneficiul unităţii administrativ-teritoriale", au scris procurorii în rechizitoriu.