Primele zile ale anului 2014 au adus şi prima furtună majoră din această iarnă pe continentul american. Aproape toată coasta de est a Statelor Unite şi Canadei este sub avertizare de ninsori abundente.
Ghinionul face ca vremea capricioasă să coincidă tocmai cu perioada în care americanii se întorc din vacanţa de sărbători. Pe lângă traficul infernal de pe şosele, mii de curse aeriene au fost anulate ori au întrârzieri. În Massachusetts şi New Jersey personalul neesenţial din instituţiile de stat lucrează după program scurt sau nu merg deloc la serviciu în funcţie de evoluţia condiţiilor meteo. Pe lângă zăpadă şi vânt aspru, furtunile au adus şi o scădere bruscă a temperaturilor. Spre nord, dincolo de graniţă, în Canada, mercurul din termometre a coborât până la minus 26 de grade Celsius.
Dar ninsorile n-au provocat doar probleme, ci şi bună dispoziţie. Copiii au fost principalii beneficiari ai derdeluşurilor create peste noapte, uneori chiar în faţa casei. Spre norocul celor care locuiesc în Boston, şcolile şi-au suspendat cursurile pe perioada furtunii.