Rezultatul strâns al referendumului, 50,46% în favoarea aderării la UE şi 49,54% împotrivă, a fost "obţinut în ultimul moment, deci a fost fraudat", a susţinut Zaharova la o conferinţă de presă, desfăşurată cu mai multe ore întârziere în urma unui atac cibernetic asupra MAE rus despre care purtătoarea de cuvânt a spus că ar fi avut ca scop perturbarea informării despre summitul BRICS găzduit de Rusia.
"În ţară (în Republica Moldova - n.red.) a fost auzit un puternic 'Nu' faţă de integrarea în UE, dar autorităţile preşedintei (Maia) Sandu au făcut totul pentru a ascunde acest rezultat", a mai afirmat Maria Zaharova.
În pofida represiunii contra opozanţilor şi interferenţei active din partea UE şi SUA, a continuat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, referendumul a fost un eşec al autorităţilor de la Chişinău.
Cercetătorii americani cred ca au descoperit "Lumea de Apoi" menționată în Biblie
Comentariile sale survin după ce şi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susţinut luni că dinamica evoluţiei procentelor pe parcursul numărătorii voturilor la alegerile prezidenţiale şi la referendumul privind opţiunea aderării Republicii Moldova la UE este o "anomalie" ce ridică "multe semne de întrebare". Este "dificil de explicat ritmul creşterii mecanice a voturilor în favoarea lui Sandu şi în favoarea acelor participanţi la referendum care susţin orientarea către UE", a argumentat Peskov.
De asemenea, acesta i-a cerut preşedintei Maia Sandu să prezinte dovezile pe care, într-o declaraţie dată presei la închiderea urnelor, le-a invocat în acuzaţii cu aluzie la Rusia despre ingerinţe în procesul electoral în care o grupare criminală ar fi încercat să cumpere 300.000 de voturi.
Maia Sandu a obţinut 42,49% din voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale şi se va confrunta în turul doi cu candidatul opoziţiei, pro-rusul Alexandr Stoianoglo, care a obţinut 25,95% din voturi.