Sindicatul Național al Funcționarilor Publici - SNFP consideră oportun declanșarea în perioada imediat următoare de acțiuni sindicale, motivat de faptul că Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din sistemul bugetar nu și-a atins obiectivele propuse.
La fel ca și în cazul angajaților din poliție sau din sistemul penitenciar o mare parte a funcționarilor publici și a personalului contractual din administrația publică nu au beneficiat de creșteri salariale, mai mult, au avut loc diminuări ca urmare a aplicării noilor reglementări salariale si fiscale.
În această situație se află angajații instituțiilor din subordinea ministerelor (ANPC, Garda de Mediu, Inspecția Muncii, ANPIS, ANOFM, Instituția Prefectului), precum și angajații sistemului instituțional din Ministerul Culturii, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Transporturilor, Direcțiile de Sănătate Publică etc.
Sindicatul Național al Funcționarilor Publici - SNFP, pe langă acțiunile în instanță și la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru recunoasterea și recuperarea unor drepturi salariale, este în plină campanie de strângere de semnături în vederea declanșării de acțiuni de protest.
"Nemulțumirile apărute în spațiul public cu privire la salarizarea diferitelor categorii de bugetari scot în evidență tot mai mult indiferența Guvernului și în special a reprezentanților Ministerului Muncii și Justiției Sociale față de nevoile acestora", spune Sebastian Oprescu, Președinte SNFP și vicepreședinte CNSLR Frăția.
Sindicatului Național al Funcționarilor Publici, SNFP, reprezintă funcționarii publici și personalul contractual din administrația publică centrală și locală.