Să ne reamintim alte şapte beneficii ale cireşelor! Au fibre, vitamina C şi compuşi precum cianidina care previn cancerul, reduc inflamaţiile şi riscul de gută.
Cireşele ajută somnul graţie melatoninei, un antioxidant care alungă stresul oxidativ şi regenerează corpul. Mici, dar puternice, aceste fructe alungă durerile de artrită, reduc balonările şi durerile musculare şi ţin piept unui accident vascular. Pentru că îşi cunosc valoarea, cireşele au şi mici pretenţii: să fie păstrate departe de umezeală şi spălate doar înainte de consum, pentru prospeţime! Bucuraţi-vă luna aceasta de cireşele româneşti şi faceţi provizii dacă puteţi!
Cireşele stau bine la congelator pentru maxim un an. Înainte de congelare, îndepărtaţi orice urme de umezeală şi ambalaţi-le într-o pungă de hartie, apoi într-una vidată. Puteţi opta şi pentru deshidratare, un procedeu care le păstrează nutrienţii şi mai mult timp.
Spălaţi cireşele, eliminaţi sâmburii şi puneţi-le la uscat! Pe timpul verii, fructele pot sta la soare, aşezate pe grătare de lemn sau plastic de 15-20 de centimetri pentru ca aerul să poată circula. Grătarele se expun în locuri fără vânt, fără praf sau insecte, la o temperatura minimă de 20 grade Celsius. Noaptea, se acoperă cu un tifon sau folie şi se pun la adăpost.
Procedeul poate dura până la 10 zile, timp în care fructele se întorc din 24 în 24 de ore. Atenţie! Nu folosiţi grătarele de metal pentru că schimbă gustul produselor! Odată uscate, cireşele trebuie, din nou, ferite de umezeală şi apărate de lumină. Sunt bune ca atare sau în prăjituri şi ceai.
Şi cireşele confiate, adică fierte în sirop de zahăr, sunt gustoase. În acest caz, moderaţia este cuvântul de bază, chiar dacă sunt mai recomandate decât bomboanele! Dacă vă plac căpşunile de luna mai, aflaţi că şi acestea pot fi congelate...Dar în recipiente mai mici şi numai după ce li se înlătură codiţele. Căpşunile congelate se pot păstra până la sezonul următor...în cazul în care rezistaţi tentaţiei!