Substituirea produselor obţinute din lapte cu grăsimi hidrogenate şi dezinformarea consumatorilor au atras amenzi în valoare de 1,274 milioane de lei şi sancţiuni cu avertisment în 35 cazuri, în urma controalelor efectuate în acest an la 520 de unităţi alimentare (patiserii, laboratoare cofetărie/patiserie, pizzerii, fast-food-uri, restaurante/catering), a anunţat, miercuri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
MADR, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) continuă activităţile de control iniţiate în anul 2018, pentru a evalua corectitudinea practicilor comerciale privind utilizarea grăsimilor hidrogenate în locul produselor exclusiv pe bază de lapte, pentru informarea corectă a consumatorilor, depistarea, sancţionarea şi diminuarea fraudelor în domeniu.
Potrivit unui comunicat al MADR, acţiunile se desfăşoară începând cu data de 21 ianuarie 2019, atât în Municipiul Bucureşti, cât şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ şi urmăresc, în principal, verificarea conformităţii denumirii produselor alimentare ce se comercializează, în raport cu înscrisurile de compoziţie din sistemul de etichetare.
Astfel, până la această dată au fost verificate 510 unităţi comerciale în Bucureşti şi în 30 de judeţe.
"În săptămâna 18-22 februarie 2019 s-au efectuat controale în judeţele Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Braşov, Covasna şi Municipiul Bucureşti, la 111 unităţi, după cum urmează: 27 patiserii, 27 laboratoare cofetărie/patiserie, 30 pizzerii, 11 fast-food-uri, 16 restaurante/catering. Din cele 111 unităţi verificate în săptămâna 18-22 februarie 2019, un număr de 42 de unităţi, reprezentând un procent de 38% utilizau în procesul de fabricaţie specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate, produsele fiind prezentate consumatorilor ca având în compoziţie brânză proaspătă, telemea de vacă, caşcaval etc", precizează MADR în comunicat.
În această săptămână echipele mixte de control MADR-ANPC-ANSVSA continuă verificările în municipiul Bucureşti şi judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Maramureş, Satu-Mare şi Bihor.
"În comparaţie cu săptămâna precedentă, când procentul de neconformităţi a fost de 45%, în urma celor mai recente verificări, s-a constatat o diminuare a fenomenului de substituire a produselor lactate cu specialităţi obţinute din grăsimi hidrogenate până la procentul de 38%. Neregulile majore persistă, în detrimentul producătorilor autohtoni de lapte şi produse derivate din lapte, inclusiv în privinţa informării corecte a consumatorilor (...)", susţin reprezentaţii ministerului.
De la debutul acţiunilor de control din acest an, pentru neconformităţile constatate de echipele mixte de control s-au aplicat sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare totală de 1.274.800 lei, din care în perioada 18-22 februarie 2019, suma de 237.400 lei şi s-au aplicat sancţiuni cu avertisment în 35 cazuri.