Potrivit datelor din anchetă, în decurs de câteva luni suspecţii au prejudiciat bugetul statului cu patru milioane de lei în urma vânzării ilegale de ţigări. Marfa, vândută inclusiv prin societăţi comerciale, era transportată cu autovehicule dotate cu dispozitive speciale de înlocuire a plăcuţelor de înmatriculare, în mers, cu unele false, pentru a evita depistarea de către organele de anchetă.
Contrabandiştii primeau ţigările în principal în localitatea Vicovu de Sus din judeţul Suceava, de unde erau transportate, cu diferite autovehicule, până în municipiul Roman, judeţul Neamţ, iar de acolo erau depozitate în mai multe imobile.
Ulterior, ţigările de contrabandă erau distribuite către mai mulţi beneficiari din judeţele Neamţ, Vaslui, Suceava şi Iaşi, majoritatea administratori ai unor societăţi comerciale, reiese din ancheta procurorilor DIICOT Neamţ.
„Pentru transportul ţigaretelor, membrii grupării foloseau autovehicule ce aveau montate dispozitive speciale de înlocuire a plăcuţelor de înmatriculare, în mers, cu unele false, pentru a evita depistarea de către organele de anchetă. În perioada mai – noiembrie 2021, membrii grupării au colectat, preluat, deţinut, transportat şi distribuit aproximativ 300.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă, de diferite mărci, prejudiciul produs bugetului general consolidat al statului fiind de aproximativ 4.000.000 de lei”, transmite, luni, Direcţia de e Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Informaţiile au fost făcute publice după ce, în cursul aceleiaşi zile, procurorii au făcut, în acest dosar, 39 de percheziţii domiciliare, în judeţele Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui.
La percheziţii anchetatorii au găsit 1.288 de pachete cu ţigarete de diferite mărci, sumele de 118.850 de lei, 9.485 de euro şi 140 de lire, un dispozitiv de înlocuire a plăcuţelor de înmatriculare în mers, plăcuţe de înmatriculare false, precum şi un pistol neletal şi cartuşe.
La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Neamţ, vor fi audiate 22 de persoane.