Coreea de Nord se confruntă cu provocări economice majore din cauza sancţiunilor internaţionale, dezastrelor naturale provocate de schimbările climatice şi perturbărilor cauzate de pandemia de coronavirus, chiar dacă ţara nu a raportat încă niciun caz pozitiv la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Din aceasta cauza, liderul nord-coreean a convocat o reuniune la nivel înalt a Partidului Muncitoresc, aflat la putere, pentru a discuta planificarea strategică a tarii.
Liderul nord coreean a folosit adesea aceste reuniuni de partid pentru a emite noi directive de securitate şi a-şi explica poziţia cu privire la relaţiile cu SUA şi Coreea de Sud.
Washingtonul va fi atent la orice remarcă legată de programul nuclear al Phenianului. Phenianul a reacţionat negativ până acum la propunerile de discuţii ale administraţiei Biden.
Dincolo de interesul politic și strategic stârnit de reuniune, presa internațională a observat că liderul nord-coreean a slăbit semnificativ de la ultima sa apariție publică documentată cu imagini.
Din cauza scăderii în greutate, mult timp s-a speculat că Kim ar avea probleme de sănătate.
Serviciile de informații din Coreea de Sud au spus într-un raport din octombrie că acesta este sănătos.
Serviciul Național de Informații (NIS) a apreciat atunci ca greutatea lui Kim a scăzut de la aproximativ 140 de kilograme la 120 de kilograme.
Asa arata acum Kim Jong-un FOTO:Profimedia images
După aproximativ 10 ani de mandat, Kim se luptă să depășească ceea ce pare a fi cea mai grea perioadă a guvernării sale, cauzată de dificultățile economice agravate de pandemia de coronavirus.
Criza alimentară este accentuată și potrivit unor surse interne, Kim ar fi transmis poporului că în următorii 3 ani trebuie sa mănânce mai putin.