O autospecială cu modul descarcerare, un echipaj SMURD și două SAJ au fost dislocate pentru a gestiona o situație de urgență, ca urmare a unui accident rutier produs în localitatea Luncani.
„Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 6.00, iar la fața locului au găsit o autoutilitară și un autoturism avariate. În ultimul dintre acestea se aflau încarcerate un bărbat și o femeie, care prezentau mai multe traumatisme și erau în stare de conștiență, cooperante.
S-a acționat imediat cu sculele hidraulice pentru a se tăia și extrage, cele două persoane încarcerate, folosind echipamentele speciale, astfel încât se nu le fi agravate leziunile suferite. Victimele au fost preluate de ambulanțe și au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Un al doilea bărbat a fost consultat la locul accidentului și a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate", a trnsmis IPJ Cluj.