După ce a generat ploi torenţiale timp de două zile în insula franceză Reunion, acest ciclon se afla sâmbătă la ora 01:50 GMT la o distanţă de aproximativ 250 de kilometri de coasta estică a Insulei Madagascar, potrivit Meteo France.
El urmează să atingă uscatul "între sfârşitul după-amiezii şi seara de sâmbătă, între localităţile Masomeloka şi Mananjary, în apropiere de Nosy-Varika" cu statutul unui ciclon tropical intens, "reprezentând, deci, o ameninţare foarte serioasă pentru acea zonă", au avertizat meteorologii francezi în buletinul lor de sâmbătă dimineaţă.
Vânturile dezvoltate de acest ciclon vor atinge viteze "de peste 200 km/h sau chiar 250 km/h la rafală în zona de impact", potrivit Meteo France.
Valurile din zona de coastă ar putea ajunge la înălţimi cuprinse între 10 şi 15 metri, iar ploi abundente "ar putea să se extindă apoi pe o bună parte a jumătăţii sudice a insulei Madagascar".
Insula a fost deja lovită de furtuna tropicală Ana în luna ianuarie. Acea furtună, care a afectat şi statele africane Malawi, Mozambic şi Zimbabwe, a provocat 100 de decese - din care 56 în Madagascar - şi zeci de mii de sinistraţi.
În fiecare an, în timpul sezonului ciclonic, care durează din noiembrie până în aprilie, aproximativ 10 furtuni sau cicloane traversează partea sud-vestică a Oceanului Indian, de la est spre vest.
SURSA FOTO: Profimedia