Conform judecătorilor, în dosarul 1055/100/2016, cu privire la inculpatul Cherecheș Cătălin, prin încheierea penală nr. 5/DL, pronunțată de Tribunalul Maramureș s-au dispus următoarele: "Respinge excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Maramureș invocată de Direcția Națională Anticorupție vizând soluționarea cererii având ca obiect revocarea, respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură formulată de inculpatul Cherecheș Cătălin. Respinge cererea de revocare sau de înlocuire a măsurii arestării preventive luată față de inculpatul Cherecheș Cătălin, arestat preventiv, aflat la Centrul de reținere și arest preventiv din cadrul I.P.J. Cluj, cu măsura preventivă a controlului judiciar ori a arestului la domiciliu", scrie Agerpres.
Decizia Tribunalului Maramureș poate fi contestată în 48 de ore de la comunicare.