"Familia mea m-a învăţat să fiu om. Generalul Vlad m-a învăţat într-o mai mare măsură să fiu bărbat, să fiu român. Generalul Vlad are norocul, şi noi alături de domnia sa, să nu moară pentru că toate lucrurile pe care le-a spus, felul în care s-a purtat cu fiecare dintre noi înseamnă perpetuarea domniei sale. A fost un mare român, un mare profesor, un om de o bunătate pe care eu nu am mai întâlnit-o", a spus Cozmin Guşă.
"Exemplu de onestitate civică şi politică. Domnia sa a dat dovadă, până în ultima clipă a vieţii, de un crez exemplar prin forţa principiilor care i-au călăuzit viaţa. Iulian Vlad a stat pe un scaun important al puterii", a spus generalul SRI (r) Aurel Rogojan.
Generalul Iulian Vlad a murit, sâmbătă, la vârsta de 86 de ani. Unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Comunist, a ocupat, pe vremea lui Ceauşescu, mai multe funcţii, printre care cea de secretar de stat la Ministerul de Interne și șef al Departamentului Securității Statului.
În timpul revoluţiei din decembrie 1989, împreună cu generalul Ștefan Gușă, șeful Marelui Stat Major, Iulian Vlad a coordonat acţiunile forţelor de ordine. A reușit insa să prevină războiul civil spre care se îndrepta România în acele momente. Generalul a fost arestat câteva zile mai târziu şi condamnat la 25 ani de închisoare, ca urmare a implicării sale în represiunea care a avut loc la Timișoara și la București, înaintea căderii regimului Ceaușescu. Iulian Vlad a executat însă numai 4 ani de închisoare.