Leontin Țîrle a fost trimis în judecată în 2016, într-un dosar de mită privind deciziile de pensionare pe caz de boală. Acuzația vizează perioada 2014-2015.
În același dosar au mai fost judecați zece medici și asistenți de la Serviciul de Expertiză Medicală din cadrul Casei de Pensii Bihor. Potrivit anchetatorilor, aceștia cereau mită pentru emiterea deciziilor de pensionare. Din banii primiți, mai mulți medici i-au dat și fostului șef al Casei de Pensii sume cuprinse între 30 și 700 de euro și foloase necuvenite pentru a nu lua măsurile de eliminare a deficiențelor descoperite în anii anteriori, notează bihoreanul.ro. Mai exact, în urma unor controale, s-a descoperit că, din 2011 până în 2015, aproape 9.000 de expertize figurau ca fiind efectuate, deși medicii erau în concediu. În plus, nu erau respectate arondarea populației și nici programul de lucru. În total, Țîrle a primit mită de 8.400 de euro, dar şi pizza şi whisky, potrivit procurorilor.
”Concret, aceste foloase au fost primite de către denunţători în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în atribuţiile lor de serviciu, respectiv: emiterea unor decizii medicale asupra capacităţii de muncă a persoanelor respective, încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală ori prelungirea concediului medical peste 90 de zile”, se arăta în comunicatul DNA, după reținerea fostului șef al Casei de Pensii Bihor..