Varujan Vosganian, ministrul Economiei în perioada decembrie 2012 -octombrie 2013: „Sentimentul că am fost ascultat nu pot să spun că l-am avut, dar mi se pare că această afirmaţie poate fi credibilă pentru că această modă a ascultărilor în baza siguranţei naţionale părea destul de răspândită. Foarte des se întâmplă astăzi ca doi oameni, nu neapărat miniştri, când vorbesc între ei întâi să scoată telefoanele în afara camerei şi după aceea să vorbească, sau când doi oameni vorbesc la telefon unul dintre ei spune: <>. Aşadar, acest sentiment nu că există, acest sentiment a devenit o psihoză în România. Este o psihoză. Sentimentul că oamenii sunt ascultati şi că sunt lucruri pe care nu le pot vorbi la telefon sau că este bine ca telefoanele să stea în altă parte atunci când ei vorbesc a devenit o psihoză naţională”.
Întrebat dacă se justifică interceptarea unui ministru, Vosganian spune că “în mod normal pe siguranţă naţională nu se justifică nicio interceptare de demnitar pentru că în clipa în care ai suspiciunea că un ministru poate atenta la siguranţa naţională îl disloci. Eram membru în CSAT, aveam certificat ORNISS de acces la informaţii secrete. Păi, pe de-o parte îmi dai certificat ORNISS şi aştepti să fiu în CSAT (…), iar pe de altă parte mă asculţi pe motiv de securitate naţională? Mi se pare absolut hilar (...)”.
"“Dacă un om ca mine a fost ascultat, acest lucru s-a întâmplat numai din motivaţii de natură politică pentru ca oamenii politici să poată fi controlaţi şi, eventual, intimidati şi şantajaţi", a mai spus Vosganian.