13 cazuri, unul la test PCR şi 12 la testele rapide, au fost depistate în acest centru până acum.
În primul rând, DSP a dispus o dezinfecţie terminală în întreaga unitate. Apoi, a dispus interzicerea unor noi internări pentru următoarele 14 zile, precum şi monitorizarea permanentă a stării de sănătate a copiilor şi angajaţilor, cu izolarea imediată a celor care prezintă semne de infecţie şi investigarea lor.
De asemenea, s-au interzis vizitele parentale pentru următoarele 14 zile.
În centrul respectiv din municipiul Buzău, primul caz de îmbolnăvire confirmat cu test PCR a apărut vineri, 27 august, la o angajată a unităţii.
Sâmbătă, 28 august, alţi 2 angajaţi şi 8 copii au început să prezinte semne de boală, li s-au făcut teste rapide care au ieşit pozitive.
Duminică, 29 august, încă doi angajaţi din cadrul personalului de îngrijire au fost confirmaţi pozitivi cu teste rapide, astfel că în acest moment sunt 8 copii cu teste rapide pozitive şi 5 angajaţi, dintre care unul cu test PCR pozitiv, ceilalţi cu teste rapide.
Toţi copiii au fost internaţi la spitalul din Râmnicu Sărat, în timp ce adulţii sunt la izolare, cu semne de boală.