"Cei care ne dorim ca aceste legi să intre mai repede în vigoare le vom trimite cu maximă urgenţă preşedintelui", a declarat Iordache vineri.
Practic, oficialii PSD anunță că luni noile legi vor trece şi de Senat, urmând ca în două săptămâni, maxim trei, aceste legi să ajungă la preşedintele Iohannis.
Florin Iordache, preşedintele Comisiei speciale pentru legile din domeniul justiţiei, reacţionează la anunţul de azi al preşedintelui Klaus Iohannis. Şeful statului a afirmat, la Bruxelles, că are mai multe opţiuni pentru momentul în care proiectele de modificare a celor trei legi ale justiţiei (303, 304 şi 317 din 2004) vor ajunge la Cotroceni.
"Am încercat şi vom face tot ce ţine de noi, de Parlament, să îmbunătăţim legislaţia. Legile adoptate de Macovei sunt proaste. Prin efortul unei părţi din Parlament, am încercat să le îmbunătăţim. Au fost atacate la CCR, în prima fază. Camera Deputaţilor le-a pus în concordanţă cu deciziile Curţii. Luni vor trece şi de Senat. Deja colegii din PNL au anunţat că le vor mai ataca o data. Acest demers al lor este supus eşecului. Astfel, în două săptămâni, maxim trei, aceste legi ajung la preşedinte. Fie va sesiza şi dumnealui CCR, fie vor fi retrimise Parlamentului. Noi am făcut tot ce a depins de noi să îmbunătăţim legislaţia. Cei care ne dorim ca aceste legi să intre mai repede în vigoare, le vom trimite cu maximă urgenţă preşedintelui pentru a fi promulgate", a declarat Florin Iordache la Antena 3.