,,Ministerul Sănătăţii a venit cu mai multe soluţii, aţi văzut că sunt mai multe spitale care se transformă în spitale COVID, pentru a elibera presiunea de pe alte spitale. Soluţiile sunt în continuă mişcare, am crescut deja numărul de paturi (paturi ATI - n.r.) de la 600 la peste 1.200. Ţinta, de data aceasta, s-ar putea să fie 2.000 de paturi, dar acestea sunt, repet, soluţiile pe termen scurt", a precizat Florin Cîţu la sediul PNL.
Şeful Executivului a subliniat că majoritatea cazurilor noi de COVID, "peste 99%", sunt reprezentate de "persoane nevaccinate" şi, ca atare, soluţia o reprezintă vaccinarea.
Întrebat dacă sistemul de sănătate va face faţă acestui nou val de infectări cu COVID, el a răspuns: ,,Vom face faţă, am făcut faţă şi în trecut, vom face faţă. Sistemul de sănătate va face faţă. E adevărat că nu a pornit cum trebuia, din punctul meu de vedere, nu cred că valul patru a fost pregătit cum trebuia, dar acum, de când noul ministru Cseke Attila a preluat, lucrurile merg mai bine şi veţi vedea că facem faţă".
Premierul a susţinut că o problemă pentru care românii nu vor să se vaccineze ţine de "campaniile antivaccinare care sunt făcute de ani de zile".
,,Este greu să le demontezi în câteva luni de zile de campanie pro-vaccinare. În acelaşi timp, vedem că există în Parlament sau sunt legitimate partide care susţin public această campanie antivaccinare. Eu nu am văzut, de exemplu, la liderii USR care astăzi sunt aliaţi cu cei de la AUR să zică ceva împotriva faptului că partenerii lor de astăzi, liderul celor de la AUR, spune că nu se vaccinează şi nu se va vaccina niciodată. Niciodată nu am văzut să iasă nici domnul Cioloş, nici domnul Dan Barna să spună că ceea ce face acel domn este o campanie criminală împotriva românilor. Nu i-am auzit să spună, dar se folosesc de voturile lor în Parlamentul României, ceea ce este cumva... vă spun că afectează această campanie de vaccinare", a mai declarat Florin Cîţu.