Într-o postare pe reţelele de socializare şi adresată "doar lui Mugur Isărescu", liberalul susţine că invitaţia lansată de fostul său coleg de partid Daniel Zamfir n-ar fi decât un demers personal.
"Eu senatorul Florin Cîţu, membru în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului, vă anunţ că invitaţia pe care v-o face domnul inginer Zamfir, specialist ocazional în finanţe şi bănci, pe la toate televiziunile pe unde se duce, nu este oficială pentru că nu respectă regulamentul Senatului. Nu toate ideile domnului inginer Zamfir se materializează automat în demeresuri oficiale. Doar cele care sunt propuse spre aprobare membrilor comisiei şi apoi votate de membrii comisiei. Cum nu este cazul acestei invitaţii, puteţi să o ignoraţi şi să consideraţi că a făcut un abuz în serviciu", a scris politicianul liberal.
Reacţia lui Cîţu vine la o zi după ce Zamfir a anunţat că "împreună, comisia economică și comisia de buget-finanțe din Senat" au decis să-i invite la audieri pe 29-30 ianuarie, în Parlament, pe guvernatorul BNR Mugur Isărescu, pe ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici și pe președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, pe tema scandalului legat de presupusa manipulare a ROBOR de către băncile comerciale, cu ştiinţa BNR.