Alejandro a fost întâmpinat de către Emanoil Savin, primarul oraşului Buşteni, conform tradiţiei, cu pâine şi sare.
„Deşi în primul moment nu a înţeles prea bine obiceiul local, acesta s-a adaptat foarte repede şi a gustat din produsele preparate special pentru el, din căprioară, urs sau mistreţ şi a ţinut să-şi toarne singur din butoiul cu vin alb. Fiul fostului preşedinte cubanez Fidel Castro a oferit gazdelor trabucuri de cea mai bună calitate. A fost răsplătit atât cu dulceaţa “Simona Halep”, cât şi cu sticle de vin produse în ediţie limitată pentru nunta lui Lucian Bute. Alejandro Castro a vizitat şi Castelul Cantacuzino şi a fost foarte încântat de panoramele din zonă. A promis că o să se întoarcă aici pentru a urca pe Platoul Bucegi pentru a ajunge la Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman, intrată de curând în Cartea Recordurilor”, se precizează în comunicatul Primăriei Buşteni, scrie observatorulph.ro.