Firma Romprest asigură deszăpezirea în sectoarele 1 şi 2, Supercom - în sectorul 2, Rosal - în sectorul 3, Rebu - în sectorul 4 şi Urban în sectorul 6.
Totodată, poliţiştii de la Brigada Rutieră a Capitalei şi reprezentanţii Registrului Auto Român au făcut controale în trafic pentru depistarea autovehiculelor neechipate cu anvelope de iarnă, obligatorii dacă drumul este acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei, potrivit Mediafax.
Conform Codului Rutier, şoferii care nu au autovehiculele echipate cu anvelopre de iarnă pot primi între nouă şi 20 de puncte de penalizare şi amenzi între 945 şi 2.100 de lei și pot rămâne și fără certificatul de înmatriculare a maşinii. După reţinerea certificatului, şoferii trebuie să meargă la Serviciul poliţiei rutiere, pentru a primi o dovadă cu care vor putea circula 15 zile, până vor echipa maşina cu anvelope de iarnă.
În ultimele 12 ore, 150 de poliţişti de la Brigada Rutieră au fost prezenţi în trafic, pentru a se asigura că şoferii circulă cu viteză adaptată la condiţiile meteo şi de drum, pentru a preveni blocarea traseelor mijloacelor de transport în comun şi pentru însoţirea utilajelor de deszăpezire, a precizat Poliţia Capitalei.