Gabriela Firea consideră că discursul Opoziţiei din Consiliu privind problemele RADET ca fiind strigător la cer, deoarece PNL a deţinut controlul regiei înainte ca ea să fie primar, şi a asistat pasiv la degradare. Firea mai spune că nu poate fi rezolvat în 2 ani ce nu s-a făcut de la Revoluţie.
Primăria Capitalei şi primarul general Gabriela Firea condamnă ferm orice tentativă a reprezentanţilor Opoziţiei din Consiliul General de a obţine beneficii politice pe seama problemelor din sistemul de termoficare al Bucureştiului, se arată într-un comunicat de presă transmis de Primăria Capitalei.
Potrivit primarului general, problemele RADET sunt cunoscute, însă nu pot fi rezolvate în doi ani ceea ce nu s-a făcut de la „Revoluţie încoace”.
„Consider strigătoare la cer demagogia PNL privitoare la situaţia RADET, în condiţiile în care acest partid a deţinut controlul total asupra acestei regii în ultimii 10 ani înainte de mandatul meu, timp în care au asistat pasivi, sau poate chiar activi, la degradarea sistemului de termoficare din Bucureşti şi la acumularea datoriilor istorice către ELCEN. Ştim cu toţii că sunt probleme în reţea, dar cred că oricine înţelege că nu aveam cum să fi rezolvat în doi ani ceea ce nu s-a făcut de la Revoluţie încoace. Încă din primele luni de mandat am luat decizia de a unifica producţia şi distribuţia energiei termice în Bucureşti. În multe alte oraşe din ţară centralele au fost preluate gratuit de către administraţia publică locală, iar noi nu reuşim, iată, să le preluăm nici cu bani, deşi am făcut toate diligenţele necesare de 2 ani”, a spus Gabriela Firea.