Totul s-a petrecut miecuri seară, cu câteva ore înainte de a se dezlănțui furtuna care a făcut prăpăd în Timișoara. Mai multe fetițe cu vârste între 6 și 8 ani se jucau în spatele blocului, în momentul în care copacul s-a prăbușit peste ele. Una a fost prinsă sub crengi, cealaltă s-a adăpostit sub o banca, iar alte 2 au scăpat tefere, potrivit Opinia Timișoarei.
Fetele au fost transportate la spital pentru un control si au fost lasate sa plece acasa, intrucat ranile erau usoare.
Localnicii spun ca au depus mai multe sesizari la Primaria Timisoara cerand administratiei sa taie copacul care era uscat de mai multa vreme, dar in zadar. Primăria a explicat, pentru OT, că acel copac a fost toaletat, iar cel care a căzut miercuri era verde.