Un drum care face legatura intre judetul Iasi si Republica Moldova a disparut complet de pe harta. Artera respectiva leaga municipiul direct de localitatea Ungheni din Republica Moldova, trecand aproape de punctul feroviar de trecere a frontierei dintre Romania si tara vecina. Numai ca o tentativa a drumarilor de a transforma drumul respectiv intr-un punct rutier de frontiera a fost sortita esecului, scrie bzi.ro.
Mai mult, drumul nu mai apare in evidentele niciunei directii de drumuri, dupa ce a fost cedat de catre Directia Judeteana la cea Regionala. Concret, Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor (DJADP) Iasi a cedat DJ 249 A Iasi - Ungheni catre Directia Regionala de Drumuri si Poduri (DRDP) pentru reabilitarea totala si transformarea in artera principala de acces din Republica Moldova. Si asta a fost acum ceva vreme.
De atunci nu s-a mai intamplat nimic notabil, iar drumul a ramas la fel de gaurit, plin de gropi la tot pasul spre nemultumirea soferilor. "Este o situatie complicata. Nu se poate lua in calcul investitia pe acel drum pentru ca Directia Regionala de Drumuri nu l-a preluat. Au spus ca nu s-a emis inca nicio Hotarare de Guvern. Ministerul sustine ca drumul este in continuare al Consiliului Judetean, insa acest for a dat o hotarare prin care l-a cedat la Drumurile Nationale. Este o situatie identica cu cea de la Drumul Hotilor", a spus Daniel Minciuna, directorul Directiei Judetene de Drumuri.