Deși a ajuns la vârsta de 65 de ani, Cecilia Nestorescu trăiește doar cu un ajutor social de 135 de lei. Este singurul venit al femeii, iar din suma extrem de mică nici nu-și poate asigura hrana de zi cu zi. A muncit 20 de ani, însă în acte îi apar doar 9 ani de muncă.
Din cauza sărăciei și a necazurilor, femeia din Zimnicea suferă de depresie, dar și de alte boli grave care aproape au imobilizat-o la pat.
Femeia locuiește într-un apartament, în condiții greu de imaginat. De fiecare dată când plouă, apa trece prin tavan, pereții sunt plini de igrasie și de mucegai, iar pentru că nu avea bani de facturi, face economie la curentul electric. Uneori, fiul ei mai merge la muncă cu ziua pentru a face rost de bani.
În mijlocul iernii, în apartamentul celor doi au fost puțin peste 10 grade.
Povestea femeii din Zimnicea a fost descoperită de o asociație umanitară care, cu ajutorul donațiilor încearcă acum să o ajute pe bătrână.