Femeia era din localitatea Rădeni, comuna Frumușica, judeţul Botoşani și nu mai fusese văzută de câteva zile. Obișnuia să consume alcool cu soțul și să se certe. Avea 63 de ani, potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
După aproximativ trei zile de când a fost văzută ultima dată femeia a fost găsită moartă. Era dezbrăcată complet, iar hainele ei aruncate la depărtare față de locul în care se afla trupul. Capul îi era în apă.
”La examinarea externă a cadavrului nu s-au pus în evidență urme de violență, însă în urma efectuării necropsiei se vor stabili cauzele decesului”, a spus Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani, citat de botosaneanul.ro.
Nu se cunoaște la acest moment nici dacă femeia a fost victima unui viol având în vedere că nu avea nici un articol de îmbrăcăminte pe ea.