Femeia păgubită suferă de o tulburare psihică sub forma unor idei delirante mistice și religioase, care i-au alterat, în întregime, capacitatea de judecată și de decizie, plasând-o total în afara realității. Această situație i-a alterat complet capacitățile cognitive și volitive, scrie presa din Spania, potrivit ȘtiriDiaspora.ro.
Magistrații consideră că acuzatul, conștient de starea psihică a femeii, de ideile ei religioase exagerate, care o făceau chiar să se considere „sfântă”, a pus la cale planul meschin pentru a pune mâna pe economiile bătrânei.
În acest scop, escrocul o suna pe bătrână cu număr ascuns, făcând-o să creadă, că „Domnul nostru Iisus Hristos” sau „Fecioara Maria” o sună pentru a-i cere să retragă diferite sume de bani din conturile ei și să le depună în „Banco del Cielo” sau să le ducă la magazinul său, potrivit informațiilor Biroului de presă al Curții Superioare de Justiție din Castilla y León.
Magistrații raportează în rezoluția lor că escrocul i-a spus să pună banii într-un sertar la un magazin din zonă, de unde se duceau la ”Banco del Cielo”, făcând-o să creadă că va putea să-și construiască o casă în Rai, alături de mama și soțul ei, ambii decedați.
Pentru a da mai multă credibilitate, acuzatul a pus în scenă conversații în magazinul său sau la telefon, schimbându-și vocea și făcându-o pe bătrână să creadă că vorbește cu defuncta sa mamă, cu Dumnezeu sau cu Fecioara Maria. Escrocul o presa pe victimă, spunându-i că îi va ucide copiii ei sau va face să dispară banii depuși în Rai dacă va spune cuiva.
În urma acestei escrocherii, bărbatul a reușit să-și însușească aproximativ 287.000 de euro din banii femeii, pe care o înșelat-o timp de șase ani. În acest mod, victima și-a pierdut toate economiile, rămânând doar plățile lunare ale micii sale pensii, de care acuzatul nu a putut să pună se atingă, fiind denunțat de copiii victimei.
„Nu doar că și-a pierdut toate economiile, dar a rămas îndatorată cu banca de la care a solicitat împrumutul de nevoi personale și acum își înfruntă viitorul doar cu pensia”, susțin magistrații, într-o rezoluție care nu este definitivă.