După ce a pierdut la păcănele, femeia a venit hotărâtă să-și recupereze banii. Pe imaginile de pe camerele de supraveghere se observă că individa era agitată și aștepta momentul oportun în care să acționeze. S-a dus spre casieriță și i-a dat cu spray-ul în ochi.
Ulterior, angajata sălii de jocuri a sunat la 112 și le-a spus polițiștilor ce s-a întâmplat. Femeia care a dat atacul are 22 de ani, este căsătorită și are doi copii.
Femeia pierduse peste șase mii de lei la jocurile de noroc și asta a făcut-o să se întoarcă, astfel, a atacat-o pe angajata sălii.
"Politistii Sectiei 1 au pus in aplicare un mandat de aducere emis pe numele unei femei banuite de savarsirea infractiunii de talharie calificata", a declarat Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt Poliția Capitalei.
Femeia își va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor.