Pe 11 august 2023, Tribunalul Argeș a dat decizia în acest dosar penal. Polițiștii și instructorul au primit pedepse cu executare. Decizia nu este definitivă, iar inculpații au făcut apel.
C. B., agent șef principal la Serviciul Public Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (SPRPCIV) Argeș a fost condamnat la patru ani și opt luni închisoare cu executare pentru luare de mită și trafic de influenţă. Polițistul a luat șpagă 1.600 de lei pentru înmatricularea unei mașini, a primit prioritar actele de înmatriculare a mai multor vehicule în schimbul alimentării gratis cu combustibil la o stație peco și a promis în schimbul unei sume de bani că va ajuta o persoană să ia permisul auto. Deși a fost acuzat și de folosirea abuzivă a funcţiei sale în scop sexual, instanța a stabilit că faptele au fost prescrise. Cu toate că este acuzat de fapte grave, săvârșite între anii 2017-2018, agentul lucrează în continuare la SPRPCIV Argeș.
În schimb, G. B., polițist în cadrul IPJ Argeș la momentul săvârșirii faptei, a fost condamnat la cinci ani închisoare, cu executare, pentru trafic de influență. A primit sume de bani cuprinse între 200-300 de lei în schimbul folosirii influenței sale asupra unor funcționari RAR. Inculpatul și-a dat demisia din Poliție încă din anul 2021, fiind cercetat în mai multe dosare penale.
Instructorul auto, care stabilea legătura clienților cu polițiștii, a primit patru ani închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă.
Cei trei inculpați se cunoșteau de mult timp. Procurorii susțin că aceștia își favorizau unul altuia situații în urma cărora puteau obține sume ilegale de bani în baza funcției sau profesiei pe care o exercitau.
În dosar au mai fost condamnate două persoane care au dat șpagă polițiștilor, scrie adevarul. Un inculpat a fost condamnat la trei ani și două luni de închisoare cu executare, iar celălalt la 2 ani de închisoare cu suspendare.
Decizia instanței nu este definitivă.