Criminaliștii au început cercetările. Inițial s-a crezut că era vorba de o crimă urmată de o sinucidere, mai ales că ușa apartamentului era încuiată prin interior și nu prezenta urme de forțare. Ipoteza a fost răsturnată, însă, destul de repede, după ce a fost descoperit un carnețel în care erau notate mai multe nume de medicamente. O altă însemnare a ridicat și mai multe semne de întrebare: "Dacă el moare, murim și noi", scrisese unul dintre părinții băiatului.
Destul de repede s-a aflat adevărul. Copilul, în vârstă de 9 ani, avea probleme majore de sănătate. Avea o tumoră pe creier în fază avansată.
O nouă ipoteză s-a conturat și pare, de altfel, să spună povestea tragediei. Copilul a murit, cred oamenii legii, din cauza maladiei de care suferea, iar părinții nu au putut rezista șocului, scrie reporterntv.ro.