Viceprimarul a spus că pornirea iluminatului stradal este amânată cu o oră și se oprește mai repede cu o oră dimineața, iar semafoarele electrice din municipiu care funcționau doar pe culoarea galben intermitent au fost oprite. Totodată, Primăria ia în calcul proiecte de instalare de panouri fotovoltaice pentru a produce energie regenerabilă, investiție ce se face prin fonduri europene.
„Deocamdată nu am considerat că suntem în situaţia de a lua alte măsuri, pentru că şi acestea ne vor aduce o economie de 10% din consumul de electricitate la iluminatul public. Totuşi, am discutat despre ce vom face de la toamnă, când noaptea va fi mai lungă iar consumul va fi inevitabil mai mare. Este posibil să adoptăm unele măsuri precum reducerea iluminatului arhitectural din oraş”, a spus Faur.
El a precizat că în actualul context al scumpirii energiei Primăria Arad îşi îndreaptă atenţia către energia regenerabilă, având proiecte de instalare de panouri fotovoltaice.
Unul dintre proiecte, pentru care vor fi solicitate fonduri europene, este estimat la 2.000.000 de euro şi prevede realizarea unui parc fotovoltaic la Compania de Transport Public. Energia produsă ar fi livrată în reţeaua de alimentare a tramvaielor şi ar urma să acopere cea mai mare parte a consumului pentru acest tip de transport. De asemenea, ar alimenta staţiile de încărcare a autobuzelor electrice.
„Acest proiect este foarte important pentru noi şi îl vom finanţa chiar şi cu fonduri de la bugetul local, în caz că nu vom obţine banii de la Uniunea Europeană. Proiectul se află în faza realizării studiului de fezabilitate”, a spus viceprimarul.
De asemenea, Primăria Arad vrea să acopere parcările supraetajate din oraş cu panouri fotovoltaice, care ar furniza energia în reţeaua de iluminat public. Proiectul ar mai avea avantajul că va oferi protecţie autoturismelor parcate la etaj, unde nu există acum acoperiş.
Alte proiecte pe care Primăria Arad le are în vedere sunt instalarea de panouri fotovoltaice pe clădiri ale şcolilor şi realizarea unui parc fotovoltaic pe suprafaţa unui fost deponeu de deşeuri.
Și Primăria Timișoara se pregătește să reducă factura la curent
După ce factura la curent a urcat la 1,2 milioane de lei, Primăria Timișoara vrea să diminueze consumul, mai ales cu iluminatul public.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei: „Avem proiecte depuse în valoare de 26 de milioane de lei în care, pe de o parte, o să înlocuim corpurile de iluminat cu becuri LED și în același timp o să investim și în mecanisme de telegestiune, adică să putem lua corpuri de iluminat care, spre exemplu, după ora 1 noaptea să poată fi date mai încet, astfel încât să putem economisi energie”.