Valoarea declarațiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană era de 11,3 miliarde euro, în data de 7 decembrie, însemnând o absorbție a fondurilor europene de 60%, în timp ce rambursările totalizau 10,9 miliarde euro, respectiv 57%, pe cadrul financiar 2007-2013, se arată în datele publicate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE).
Riscul de dezangajare la finele lunii decembrie este de 1,06 miliarde euro, din care cea mai mare parte pe Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane — 596,5 milioane euro, Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice — 250,1 milioane euro, Programul Operațional Sectorial Transport — 151,4 milioane euro și Programul Operațional Sectorial Mediu — 63,2 milioane euro.
Ministrul fondurilor europene confirmă dezastrul. Absorbție de maxim 70%. Câte miliarde pierdem
Procentul cel mai mare al absorbției era, la 7 decembrie, la Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative — 88%, ceea ce înseamnă declarații de cheltuieli în valoare de peste 183,7 milioane euro. Poziția a doua este ocupată de Programul Operațional Asistență Tehnică — 73% (123,8 milioane euro), iar următoarele locuri de Programul Operațional Regional — 64% (2,5 miliarde euro), Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice — 64% (1,63 miliarde euro), Programul Operațional Sectorial Transport — 61% (2,62 miliarde euro), Programul Operațional Sectorial Mediu — 58% (2,5 miliarde euro) și Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane — 49% (1,71 miliarde euro).
Termenul final de eligibilitate a cheltuielilor efectuate de beneficiari este 31 decembrie 2015, iar transmiterea la Comisia Europeană și la Autoritatea de audit a ultimei aplicații de plată intermediară trebuie făcută până la 30 iunie 2016.
Ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, declara în 10 decembrie că absorbția ar putea ajunge la 70% pe cadrul financiar 2007-2013.
"În momentul de față, gradul de absorbție este de 60%. El, de fapt, va fi calculat abia la sfârșitul anului viitor, pentru că între timp mai putem face plăți. Beneficiarii fac plăți până la finele acestui an, dar ei le transmit în anul viitor. În februarie o să avem o cifră mai exactă, sperăm să ajungem la 70%", a spus Răducu.
Aceasta a menționat că dorește să facă o simplificare în procesul de atragere a fondurilor, care să ducă la creșterea gradului de absorbție a banilor europeni.
"Dorim să facem o simplificare. Acesta este un lucru extraordinar care ar putea duce la creșterea gradului de absorbție și la implementarea unor proiecte cu impact mai mare în ceea ce privește dezvoltarea economică și socială. Dorim să avem o metodologie mai clară", a precizat ministrul Fondurilor Europene.